luni, 3 noiembrie 2008

Nicu Alifantis si ZAN

Am asistat deunazi la un eveniment cultural cu caracter deosebit pentru existenta mea si a orasului in care locuiesc. Concertul lui Nicu Alifantis cu trupa Zan, eveniment petrecut intr-un club nou infiintat in Piatra: The Society.

Nicu Alifantis un artist unic intalnit pe meleagurile nostre, mereu acelasi hoinar frumos ce ne-a calauzit cu caldura printre scrierile de moda veche ale lui Nichita, admiratia pentru Apolinaire, eternele dromadere, toamna, frunzele care bat in geam, ploaia infernala si atmosferele vetuste ale unei piete cu nume svab si cea Romana numarul 9. Un om de o caldura umana  si o sinceritate rare care nu si-a abandonat stilul creativ si romantic, care transmite dragoste pentru frumos prin toti porii si caruia nu-i va sari niciodata discul pe scena, chitara lui fiind dotata doar cu muzica artistului neprafuita pentru nici un veac.

In spatele lui trupa Zan, mai exact Virgil Popescu, Razvan Mirica, Sorin Voinea, Relu Bitulescu, muzicieni de prima mana, nu numai pentru scena noastra mult prea saturata, din pacate de evenimente desprinse din scena absurdului, ci si pentru atmosfera muzicala de pe alte meleaguri, unde blues-ul, jazz-ul si rock-ul progresiv dau, si prin acesti oameni, masura culturii si a deschiderii spre normalitate. 



In concluzie, o seara superba aici la Piatra in compania unor frumosi trubaduri veniti cu postalionul din vremuri vesnic tinere sa ne acopere inimile cu CEVA...

2 comentarii:

gabi spunea...

Daca ai sti cat te invidiez acum ? :))
De altfel, ma bucur nespus pentru momentul tau.
Eu traiesc aparent mai aproape geografic de acesti mari artisti si din pacate n-am mai avut parte de o vizionare live de exceptie de ceva buna vreme. Il ador pe Alifantis si muzica lui sensibila.
I'm happy for you!

Adrian Popa spunea...

Multumesc! Chiar a fost un moment superb. Ma tot gandesc de cand am intrat la tine pe pagina si mi-am amintit din nou de Paler, a mai murit zilele astea si Anca Parghel si altii pe care scrie de fapt Romania.....ce fel de gena avem in neamu` notru ca nu putem sa apreciem valorile noastre decat dupa ce dispar dintre cei vii? De ca nu putem sa citim poetii si scriitorii cat timp scrisul lor e cald si asculta, simti si intelege muzica unor artisti multumindu-le sincer? Cand o sa facem asta cu cineva in viata?
Nu-i pacat ca suntem atat de putini care reflecatam la asta?